Connect with us

Monden

Anca Pandrea a avut probleme după vacanța în Grecia. A ținut un recital de poezii și a rămas trei zile fără voce

Taman când se lăuda că se simte bine și a scăpat de problemele medicale din urmă cu câteva luni, când a fost găsită leșinată în propria casă, Anca Pandrea a ajuns din nou la spital. Într-o primă fază, actrița s-a întors din vacanța din Grecia, unde s-a distrat timp de o săptămână în compania prietenilor pe care i-a însoțit la un festival, fără voce!

Nu am putut vorbi trei zile. Nici la telefoane nu am răspuns, din acest motiv. A stat cu mine prietena mea, care m-a pus pe picioare’, ne-a spus aceasta.

După ce a prins glas din nou, partenera regretatului Iurie Darie a ajuns la un neurolog, unde i s-a recomandat să facă un RMN!

Am fost la tomograf și am fost chemată să mi se citească rezultatele. Sper ca totul să fie ok’, a adăugat actrița.

Medicii au descoperit recent că are probleme și cu inima. Deși i s-a propus o intervenție chirurgicală, ea a refuzat din start. Pandrea este dependentă și de un inhalator, pe care-l folosește de trei ori pe zi, din cauza unei insuficiențe respiratorii.

Recital poetic în Grecia

Anca Pandrea a fost tare încântată de vacanța petrecută în Grecia. Am fost cu autocarul cu un grup de artiști, printre care și prietenul nostru, Cristi, care a cântat acolo, la Festivalul Apolo. Am cheltuit doar în jur de 1.000 de lei. În ultima zi, am cerut să susțin un recital de poezii. Organizatorii au acceptat și toți cei prezenți au fost încântați’, a mai povestit aceasta.

CITEȘTE ȘI:
Video EXCLUSIV/ Moment inedit la botez. Ursitoare atipice pentru băiețelul lui Cornel Păsat: un medic, un fost angajat al Legiunii Străine și-un controlor de trafic aerian



Autor: ana.maria.pasat

Sursa: https://www.libertatea.ro/ultima-ora/anca-pandrea-avut-probleme-dupa-vacanta-grecia-tinut-un-recital-de-poezii-si-ramas-trei-zile-fara-voce-2420124

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Citeste si: