Connect with us

Sanatate

cum tratează spasticitatea unul dintre cei mai buni neurochirurgi pediatri din lume

Profesorul doctor Memet Ozek este unul dintre cei mai buni neurochirurgi pediatri din lume. Cu o carieră de peste 25 de ani, prof. dr. Memet Ozek,, a făcut peste 1000 de operaţii copiilor care suferă din cauza spasticităţii, ca urmare a afectării cerebrale.

Medicul de top explică pe larg cauzele spasticităţii, importanţa diagnosticării precoce şi opţiunile de tratament performant în cazul micilor pacienţi. Aceştia pot face progrese uimitoare dacă familia apelează la cea mai bună echipă de specialişti şi se implică pas cu pas în recuperarea care durează cel puţin până la maturitate.

 

 

Cuprins
Spasticitatea: cauze
Spasticitatea şi naşterea prematură
Spasticitatea şi importanţa recuperării medicale
Spasticitatea: tratamente
Spasticitatea: cât durează programele de recuperare medicală
Spasticitatea şi recuperarea după operaţie

sus

Spasticitatea: cauze

Domnule profesor, are sunt principalele cauze ale spasticităţii la copii?

Prof. dr. Memet Ozek: Mai întâi, trebuie să vorbim despre paralizia cerebrală şi de cauzele care o pot genera: traumatismele craniene, cele ale coloanei vertebrale, bolile neurodegenerative, paraparezele spastice ereditare şi hipoxia. Ce înseamnă paralizie cerebrală? Aceasta înseamnă de fapt o afectare a ţesutului cerebral fie din stadiul intrauterin, fie în timpul naşterii sau în timpul perioadei neonatale, adică în prima lună de viaţă. Astfel, la nivel cerebral, se întâmplă ceva, iar o parte din ţesutul cerebral este afectat. Asta înseamnă că nu va mai funcţiona normal niciodată, dar problema nu se va agrava. Spasticitatea este o consecinţă a acestui eveniment nefericit. Muşchii noştri sunt controlaţi de 3 structuri: prima este reprezentată de un centru din creierul nostru care activează muşchii, cea de-a doua este un alt centru care inhibă şi a treia este reflexul măduvei spinării.

Dacă centrul inhibitor suferă din cauza unui traumatism, atunci controlul este preluat de centrii stimulatori ceea ce duce la spasticitate. Problema spasticităţii nu e doar limitarea capacităţii de mişcare. Pacienţii noştri sunt copii şi cu timpul, cresc. Şi în ciuda programelor de recuperare, într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu, dezvoltarea normală şi firească se va opri, iar starea micuţilor pacienţi va începe să se deterioreze. Aceştia cresc în înălţime, oasele se lungesc, iar muşchii afectaţi de spasticitate nu ţin pasul cu această dezvoltare. Şi atunci capacitatea de mişcare va fi limitată. Cu alte cuvinte, afectarea cerebrală nu se agravează, însă tabloul clinic este din ce în ce mai grav. De aceea, vorbim despre tratamente pe termen lung.

 

sus

Spasticitatea şi naşterea prematură

Există destul de mulţi copii care se nasc prematur în zilele noastre şi care mai târziu, se confruntă cu probleme de spasticitate. Care sunt simptomele spasticităţii şi când ar trebui părinţii să meargă la un specialist?

Prof. dr. Memet Ozek: Există aşa-numiţii bebeluşi cu risc crescut de spasticitate. Dacă un copil se naşte prematur, înainte de 30 de săptămâni, atunci vorbim de un risc crescut de spasticitate. În aceste situaţii, recomandarea este ca recuperarea să înceapă cât mai repede, chiar dacă micuţul pacient nu prezintă semne de spasticitate. Să vă explic motivul! Să spunem că un copil de doar o lună prezintă o afectarea cerebrală într-o zonă a creierului! La această vârstă fragedă, nu există semne care să indice problema pentru că, în primele două luni de viaţă, doar centrii subcorticali sunt activi.

Chiar şi unui profesor de neurologie pediatrică îi poate fi greu să depisteze simptomele clinice. De aceea, în cazul copiilor cu risc crescut, trebuie făcută o investigaţie prin rezonanţă magnetică. Iar în urma acestei investigaţii, putem descoperi o zonă întinsă din creier afectată, chiar dacă tabloul clinic al copilului arată normal. Dar simptomele şi deficitele neurologice vor apărea şi se vor manifesta la finalul primelor şase luni de viaţă. Recuperarea trebuie începută cât mai devreme, înainte ca simptomele să apară. Primul tratament al spasticităţii este recuperarea. În aceste situaţii, apelăm la neuroplasticitate, adică la capacitatea celulelor de a prelua funcţia celor afectate. De acest fenomen putem beneficia cel mai bine în primul an de viaţă. Asta înseamnă că primul an este cel mai important în ceea ce priveşte reabilitarea funcţiilor afectate.

Aşadar recomandaţi ca investigaţia prin rezonanţă magnetică să fie făcută cât mai devreme?

Prof. dr. Memet Ozek: Da, la copiii cu risc crescut e cea mai bună conduită. Dacă se depistează o problemă, recuperarea trebuie începută cât mai repede, chiar dacă pacientul pare normal. Astfel, putem beneficia cât mai bine de neuroplasticitate. La finalul vârstei de 6 luni şi până la un an, tabloul devine din ce în ce mai clar.

 

sus

Spasticitatea şi importanţa recuperării medicale

Care sunt şansele de recuperare dacă părinţii nu ajung cu copilul la doctor în primul an?

Prof. dr. Memet Ozek: Nu vă pot răspunde cu precizie, dar şansele de recuperare sunt mult mai mici. Lupta se poate duce cu diverse arme. Deci începem cu recuperarea. De asemenea, există anumite medicamente care se iau pe cale orală. Efectele nu sunt strălucite, dar se pot gestiona anumite situaţii. Filosofia noastră în privinţa tratamentului spasticităţii este următoarea: dacă se face corect şi la timp, recuperarea poate ajuta 50 la sută dintre pacienţii cu spasticitate, poate câ nu duce la recuperarea sută la sută, dar pacienţii se pot descurca. Să vedem cum procedăm în cazul celorlalte 50 de procente.

Evaluarea precoce este foarte importantă, iar apoi aplicăm diverse metode chirurgicale. Şi nu mă refer la intervenţii ortopedice, ci la operaţii pentru spasticitate. Aceasta pentru că trebuie să tratăm spasticitatea. În anumite centre medicale din lume, se fac intervenţii ortopedice la vârste foarte fragede. Însă dacă se fac intervenţii ortopedice, nu se tratează spasticitatea, ci doar se încearcă adaptarea corpului la condiţia spastică. Problema este că organismul copilului este în creştere, se transformă.

Deci trebuie tratată cauza problemei în primul rând?

Prof. dr. Memet Ozek: Etapele terapiei sunt: recuperarea, chirurgia spasticităţii şi apoi, chirurgia sistemului locomotor, adică intervenţiile ortopedice. Iar chirurgia pasticităţii este responsabilitatea neurochirurgului pediatru.

sus

Spasticitatea: tratamente

Care sunt metodele moderne de tratare chirurgicală a spasticităţii?

Prof. dr. Memet Ozek: Există mai multe abordări chirugicale ale neurospasticităţii. Acestea depind de mai mulţi factori, vârsta fiind unul dintre aceştia. Apoi, depind de tipul de spasticitate: poate fi focală, localizată doar la un picior, sau generală, tetraspasticitatea. În funcţie de aceşti factori dar şi de aşteptările echipei medicale şi ale familiei, care ar trebuie să coincidă, putem decide tipul de intervenţie. Eu respect dorinţele familiei, dar uneori, aşteptările sunt foarte mari. De aceea, în timpul evaluării, eu îi întreb care le sunt aşteptările de la intervenţii.

Eu nu sunt magician, sunt un foarte bun neurochirurg, dar nu pot face minuni. Există multe limitări în funcţie de gravitatea cazului şi de fiecare situaţie în parte. Dacă diagnosticăm o spasticitate focală, întâi încercăm injecţiile cu toxină botulină. Se aplică uşor, costă puţin, însă trebuie repetate la 6 luni. Injectarea cu toxină botulinică nu vindecă spasticitatea, scopul acesteia fiind relaxarea musculară pentru a uşura exerciţiile de recuperare. La 70 la sută dintre pacienţi, injecţiile cu toxină botulinică sunt foarte eficace dacă sunt bine făcute. În alte cazuri, putem recomanda neurotomia selectivă. Ce presupune acestea? Dacă de exemplu, doi muşchi sunt responsabili pentru probleme de mişcare, ţintim nervul care inervează aceşti muşchi şi operăm acest nerv. Astfel, muşchii primesc mai puţine semnale şi nu mai sunt spastici. Pentru spasticitatea generalizată, facem o intervenţie denumită rizotomie dorsală selectivă, care se face în zona lombară, principiul acestei intervenţii fiind să reducem impulsul pe care-l primim de la creier în zona spastică. La copiii care suferă de spasticitate impulsurile primite de la creier sunt mult mai puternice, iar răspunsul la aceste impulsuri este mult mai puternic. Aşa că dacă reducem impusul, reducem şi răspunsul la acest stimul. Iar acest principiu al intervenţiei datează de acum o sută de ani.

Eu operez săptămânal 2, 3 cazuri de rizotomie dorsală selectivă. Mai există o opţiune de tratament şi anume implantarea unei pompe pentru baclofen. Aceste este un medicament extrem de eficace în măduvă pentru a reduce impulsurile şi stimularea anormală. Medicamentul poate fi luat şi pe cale orală, dar nu are aceeaşi eficacitate pentru că există o concentraţie mică în zona subarahnoidă. Prin implantarea pompei, medicamentul este mai bine administrat, în special în cazurile de spasticitate posttraumatică sau în cele de spasticitate moştenită genetic. Dar există anumite limite ale acestei terapii: pompa este scumpă, iar pacientul trebuie să vină la 5 luni pentru a reumple pompa cu medicament.

Există statistici în privinţa eficacităţii acestor metode?

Prof. dr. Memet Ozek: Există cifre foarte bune, însă totul pleacă de la aşteptările legate de o anumită intervenţie. Dacă spun că rezultatul unei intervenţii a fost bun, trebuie să definesc ce înseamnă “bun”. Există metode prin care evaluăm gradul de spasticitate a unui copil, iar succesul unei metode se raportează la acesta. Dacă stabilim corect profilul unui astfel de pacient şi alegem cei mai buni candidaţi pentru intervenţiile chirurgicale, succesul rizotomiei dorsale selective este de sută la sută. Dar există întotdeauna îmbunătăţiri, la fiecare caz. Întrebarea care se pune este legată de gradul de satisfacţie a familiei faţă de rezultate. De aceea, am învăţat în timp că este foarte important să vorbesc cu familia înainte de intervenţia chirurgicală. Stau câte o oră cu fiecare familie. Dacă mi se pare că nu vor fi niciodată mulţumiţi de rezultate, nu mai fac intervenţia.

 

sus

Spasticitatea: cât durează programele de recuperare medicală

Mulţi îşi imaginează că munca de recuperare şi restul tratamentelor se încheie după intervenţie?

Prof. dr. Memet Ozek: Aşa cum v-am spus, unii se aşteaptă la minuni şi nu putem face asta. După 25 de ani de experienţă în domeniul neurochirurgiei pediatrice, am descoperit încă ceva important: trebuie să educăm mamele copiilor cu probleme şi pe toţi cei care se ocupă de aceştia. În cadrul departamentului pe care îl conduc, educăm mamele ca să devină cei mai buni fizioterapeuţi pentru copiii lor.

Dacă transformăm mamele în membri ai echipelor care se ocupă de copii, şansele de reuşită pentru recuperarea pe termen lung cresc spectaculos faţă de cele ale copiilor unde familia nu este la fel de mult implicată în munca de recuperare, ci doar merge cu copilul într-un centru de recuperare. Un copil cu spasticitate trebuie să facă exerciţii de recuperare minimum o oră pe zi, de aceea este foarte important rolul mamei în procesul de recuperare.

 

sus

Spasticitatea şi recuperarea după operaţie

Care este protocolul de recuperare după operaţie?

Prof. dr. Memet Ozek: În cazul neurotomiei selective, situaţia e mai simplă, copilul stă doar o zi în spital. În cazul rizotomiei, copilul trebuie să se recupereze alături de un fizioterapeut specializat în astfel de probleme. Aceasta pentru ca micii pacienţi să înveţe ceea ce înseamnă normalitatea, pentru că vin după mulţi ani de spasticitate. Iar acest lucru poate dura chiar şi două luni. Eu fac aceste intervenţii de 25 de ani şi am o echipă foarte bună de specialişti în departament. Fizioterapeuţii noştri lucrează sub coordonarea specialiştilor în neurochirurgie pediatrică. Avem un laborator de analiză a mişcării în care măsurăm capacitatea de mişcare a fiecărui pacient cu ajutorul tehnologiei cumputerizate şi astfel, putem compara situaţiile de dinainte şi de după operaţie.

Lucrăm cu un bun neurolog pediatru care evaluează aceşti pacienţi, avem un specialist foarte bun în ortopedie. Şi nu în ultimul rând, avem un medic anestezist foarte bun cu care lucrez de 26 de ani. Prezenţa unui specialist bun în anestezie este vitală pentru că aceasta diferă faţă de alte intervenţii. Dacă în alte operaţii, e nevoie de relaxare musculară, aici recurgem la stimulări şi la măsurări ale impulsurilor şi de aceea, nu putem pune muşchiul în repaus. Anestezia trebuie administrată în aşa fel încât să poate fi măsurată în fiecare minut contracţia musculară. Dozele trebuie ajustate ţinând cont de aceste lucruri aşa că este o muncă de echipă. Nu e vorba de un “one man show”, ci de o muncă de echipă.

Ce trebuie să ştie pacienţii din străinătate care vin la dvs. pentru intervenţii?

Prof. dr. Memet Ozek: 60 la sută dintre pacienţii noştri sunt din afara Turciei, din Germania până în Kazahstan. Aşa că o echipă medicală de la noi ţine legătura cu familiile. Aceştia ne trimit un video cu copilul ca să vedem dacă se poate face sau nu operaţia. Apoi, echipele se pot deplasa în anumite centre din străinătate pentru a evalua cazurile şi a vedea dacă sunt candidate la operaţie. După intervenţie, suntem în contact cu familia, luăm legătura lunar. Ei înregistrează periodic materiale video cu pacienţii şi ni le trimit. Apoi, noi le analizăm şi le trimitem recomandări şi chiar materiale video cu exerciţiile pe care trebuie să le facă. Astfel, recuperarea poate continua la distanţă după indicaţiile noastre. Iar pentru mai multe cazuri în aceeaşi regiune, putem trimite o echipă din care face parte şi un fizioterapeut ca să se întâlnească cu familiile şi să vadă ce au de făcut în continuare. Facem asta în Belgrad, Amman, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Macedonia.

Care sunt condiţiile reuşitei intervenţiilor?

Prof. dr. Memet Ozek: Cu cât operăm mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai bune. Cu cât afectarea cerebrală este mai mică, cu atât rezultatele sunt mai bune. Dacă există pacienţi într-o stare nu foarte bună sau care au fost trataţi greşit, dar afectarea cerebrală nu este foarte mare, rezultatul poate fi impresionant. Dar există şi copii care au început recuperarea devreme: dacă afectarea cerebrală este mare, rezultatele nu pot fi la fel de bune. De aceea, cum spuneam, evaluarea făcută cât mai devreme este vitală.

Astfel, colectăm toate informaţiile despre caz, ştim cât de mare este afectarea cerebrală, când trebuie începută recuperarea şi le spunem părinţilor ce putem face pentru copilul lor. Un lucru extrem de important este ca fiecare pacient să fie evaluat de o echipă multidisciplinară, formată la noi din neurochirurgul pediatru, neurolog, fizioterapeut şi ortoped. Discutăm cazul şi apoi stabilim algoritmii tratamentului şi protocolul postoperator. Famiile care au un copil cu astfel de probleme trebuie să ştie că există probabilitatea ca pe termen lung  să fie nevoie şi de alte intervenţii chirurgicale, mici intervenţii corectoare necesare pe măsură ce copilul creşte. Deci pacientul trebuie urmărit până la încheierea procesului de creştere, la băieţi, până la 16, 17 ani, la fete, poate mai devreme, până la debutul menstruaţei.

 



Autor: Beatrice Osanu

Sursa: http://www.csid.ro/rd-17255249

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Citeste si: