Connect with us

Monden

Drama Elenei Ploieșteanu după moartea fiului ei

“Ştim că o să se întâmple, dar nu acum şi nu aşa. O banală răceală, iar imunitatea lui era zero. Ultima dată ne-am dus la vizită… că ne duceam în fiecare miercuri şi apoi ne-au trimis la spital. Ea a stat o lună de zile în spital. “a povestit Nelu Ploieşteanu la Antena 1.

“M-am dedicat lui şi pentru mine era o obişnuinţă, eu eram fericită şi toată familia noastră. Eu găteam, eu stăteam mereu cu el, copiii îmi aduceau medicamente. Era un copil cu intelectul foarte bun, eu comunicam cu el şi ştiam tot. El nu s-a născut aşa, un vaccin la o lună şi jumătate l-a adus în starea asta. Nu am mai găsit fişa medicală şi nimeni nu mi-a dat nicio explicaţie. El s-a născut cu nota 10 sau 9. Aşa a fost… nu acuz pe nimeni, dar nu a fost tratat corespunzător! Am documentaţia, dar nu vreau să fac nimic. Nu şi-a dat interesul, un copil când te internezi cu el… avea leucocite 3500 şi ajungi la 28.800, a ajuns în stare stare septica… de ce? Putea să facă acasă dacă nu era îngrijit cum trebuie… infecţia a avansat în spital, dar nu mi-l mai întoarce nimeni înapoi. Am simţit ceva rece în spatele meu după ce l-am înmormântat, îl rog să se întoarcă că îmi este dor de el. Eu ştiu multe, dar Dumnezeu va plăti când va veni timpul. Nu a plecat până nu m-a împăcat cu tatăl lui.” a spus Elena Ploieşteanu.

Citește și

Cu revista voastră, o să lustruim trofeul nostru! Răspunsul ziarului Libertatea la caricatura Charlie Hebdo

 



Autor: Livia Lixandru

Sursa: https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/drama-elenei-ploiesteanu-dupa-moartea-fiului-ei-2293927

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Citeste si: