Connect with us

Sanatate

Vişinele combat febra musculară şi împiedică apariţia ridurilor

Vara este sezonul fructelor proaspete, aromate şi zemoase. Vişinele sunt însă vedetele, iar asta datorită gustului răcoritor, dulce-acrişor. Pe lângă aroma intensă, vişinele au o mulţime de alte beneficii pentru sănătate.

Vişinele stimulează imunitatea şi ne protejează de infecţiile bacteriene, virale şi fungice, în special cele ale colonului, tractului urinar, intestinelor şi sistemului excretor, dar şi de tuse şi răceli. De asemenea, sunt eficiente când ai febră.

Una dintre substanţele întâlnite în sucul de cireşe este melatonina, hormonul pe care pe care corpul îl foloseşte pentru a-şi regla ritmurile circadiene şi pentru a induce somnul. Persoanele care se luptă cu insomnia ar trebui să consume constant o ceaşcă de suc înainte de culbare. Efectele vor fi uimitoare. Sucul de cireşe este bogat în vitamine, dar şi în calorii.

“Vişinele conţin o cantitate mare de potasiu ce contribuie la sănătatea pielii, dar şi la arderea caloriilor. E de preferat să fie consumate în această perioadă, asta pentru a putea beneficia de toate calităţile lor nutriţionale’’, precizează nutriţionistul Florin Ioan Bălănică pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Iată ce alte beneficii au în opinia specialistului!

Vişinele conţin de 19 ori mai mult betacaroten decât afinele. Betacarotenul este un precursor al vitaminei A, care protejează vederea şi menţine elasticitatea pielii, împiedicând formarea ridurilor. 

De asemenea, vişinele conţin foarte mulţi antioxidanţi care protejează împotriva radicalilor liberi ce pot afecta celulele organismului şi duc la îmbătrânirea prematură a acestora, favorizând instalarea diferitelor tipuri de cancer.

Ajută la refacerea ţesutului muscular, fiind de mare folos celor care suferă de febră musculară în urma şedinţelor intense la sală.

Ameliorează durerile prin prisma proprietăţilor antiinflamatoare pe care le au antociani, pigmenţii care dau culoarea roşie fructului.

Pot participa la prevenţia afecţiunilor cardiace şi a accidentului vascular cerebral, iar asta datorită conţinutului de pectină, o fibră solubilă care ajută la reducerea colesterolului din sânge, principalul factor de risc în apariţia bolilor cronice.

Antocianii din vişine ajută la reducerea nivelului de acid uric, care, în cantităţi mari, formează cristale în articulaţii şi în ţesuturile care le înconjoară, ducând la apariţia artritei gutoase.

Diminuează nivelul de zahăr din sânge, deoarece antocianinele pe care le conţin vişinele au capacitatea de a creşte producţia de insulină în celulele pancreatice cu 50%. Totodată, aceşti antioxidanţi (antocianinele) pot bloca unele procese ce duc la complicaţii ale diabetului.

Vişinele au foarte puţine calorii (doar 50 de calorii la 100 de g) de aceea pot fi consumate în curele de slăbire, dar doar la micul dejun sau la gustarea de dimineaţă.

Fructe minune, vişinele conţin mai multe tipuri de antioxidanţi, precum flavonoizii sau acidul fenolic.

Au rol antiinflamator datorită conţinutului mare de quercetină, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi cunoscuţi. Astfel, vişinele pot  lupta împotriva inflamaţiei si a deteriorarii oxidative cauzate de radicalii liberi.

 

 



Autor: Simona TUDORACHE

Sursa: http://www.csid.ro/rd-17251905

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Citeste si: